De ce MUNTE?

De ce?

În coaching, aceasta este o întrebare interzisă. Iar eu, coach in formare, sunt pe cale să făptuiesc o blasfemie. Această întrebare vine de multe ori cu o încărcătură acuzatoare. Când ne vizează, imediat se declanșează mecanisme care au legătură cu modul în care, în copilărie, eram chestionați de adulți cu privire la unele lucruri pe care le făceam și nu erau foarte ”gustate” de aceștia. Și chiar și acum. Inhibă. Pune în defensivă sau stârnește reacții verbale de apărare-atac. Îmi asum riscul și adresez totuși cu această ocazie un DE CE? tuturor celor care au ajuns să citească aceste rânduri. Înainte însă, răspund și eu. Gândurile de față mi-au fost inspirate de o serie de articole în care erau frumos indicate (și citindu-le m-a încercat regretul că nu eu am fost autorul lor...) motivele și beneficiile pentru care aventura în natură reprezintă o atracție atât de puternică pentru unele persoane, printre care mă număr și eu. Recomand în acest sens și cuvintele inspiraționale ale lui Bruce Kirkby: http://vimeo.com/78451097. Plus o serie de discursuri TED.com printre care cel al lui Ben Saunders: https://www.ted.com/talks/ben_saunders_why_bother_leaving_the_house.

Aventura pentru mine înseamnă drumeția montană. Banal? Plictisitor? Costisitor? Nicidecum. Doar pasiune. Identificată, urmărită, construită. De ce?

De ce aleg să urc pe munte? Poate pentru că pur și simplu există. După cum spunea și Sir Edmund Hillary, cel care a escaladat pentru prima data Everestul. Poate pentru a mă retrage. Din ceva sau de lângă cineva. Poate pentru că vreau să am timp. Cu mine. Poate pentru că vreau să testez. Pe mine. Poate din curiozitate. Iarna? Vara? Aici? Acolo? Poate din dorința de acumulare. De experiențe. Poate pentru palmares. Trasee, altitudini. Poate pentru a compensa. Față de unele aspecte ale vieții. Poate pentru bucuria de a împărtăși. Momente unice, alături de alte persoane asemenea. Poate pentru a mă minuna. De peisaje. Poate pentru a aduce un omagiu. Naturii. Divinității. Poate pentru a mă diferenția. De ceilalți. Poate ca o formă de exibiționism. Iată ce pot eu, diferit de voi! Poate pentru a ma documenta. Și a reveni cu cei dragi. Poate pentru fotografii. Amintiri. Cadre inedite. Poate pentru energie. Liniște. Inspirație. Poate pentru imprevizibil. Poate pentru ordine în gânduri. Poate pentru mixtul de sentimente și trăiri...

Toate aceste răspunsuri sunt valabile. Rând pe rând. Și toate odată. Câteodată unele primează, altădată altele...

Prin aceste rânduri am dorit să fac doar o introducere. O invitație adresată cititorilor de a-și oferi un răgaz și a răspunde la întrebarea ”de ce”? Și sunt voit și asumat... intrigant. De ce la mall? De ce ”all inclusive”? De ce TV? De ce lipsiți de vlagă în weekend? De ce obosiți LMMJV? De ce diminețile ignorate? De ce dispreț pentru zilele de luni? De ce inutile ore suplimentare? De ce sms și Facebook în loc de întâlniri față în față sau un apel telefonic pentru simplul ”Ce mai faci?” De ce concediu planificat o dată pe an? De ce egoism? De ce ranchiuna? De ce...?

Continuarea este la voi. Expozițiunea. Intriga. Desfășurarea acțiunii. Punctul culminant. Deznodământul. Punct și de la capăt. Sau doar punct și virgulă. Pentru că viața fiecăruia este la fiecare. Autori și actori principali. În același timp.

Ionel Androne

Facilitator de BunăStare

Pasionat de munte. În pregătire pentru o nouă provocare: Jbel Toubkal (4167m), Munții Atlas, Maroc

Lasati un raspuns



(Adresa de e-mail nu va fi facuta publica.)



Postat de:

Distribuie: