„Am ceva de spus… şi SPUN!”

„Acum, cand am ceva de spus, SPUN!!!”

„Creierul uman funcţionează din momentul în care te-ai născut şi nu se opreşte niciodată până în momentul în care urmează să vorbeşti în public!”, spunea la sfârşitul secolului al XIX-lea Sir George Jessel, judecător şi parlamentar englez. Chiar aşa? Cum e posibil?

Pentru mine, teama de a vorbi în public este cea pe care o declar, generată de o stare de anxietate compusă din mai multe elemente: teama că uit discursul sau de a nu fi interesant pentru public, teama de a mă bâlbâi şi a mă face de râs, teama de a fi evaluat şi criticat, teama de reacţii adverse din public etc. Şi toate astea mă sperie atât de tare încât mi se blochează creierul? Câteodată DA! Cui nu i s-a întâmplat niciodată să ridice mâna sus!... Nu văd niciuna! J

Ingredientele de bază pentru o prezentare de succes, indiferent dacă am un aditoriu de o persoană sau de o mie de persoane, sunt încrederea în sine, încrederea în conţinutul discursului şi să folosesc câteva tehnici de relaxare. Dacă aş concepe o reţetă cu aceste trei ingrediente de bază, aceasta ar putea fi: amestec bine elementele de calitate din discurs cu puţină „vaselină” pentru a aluneca uşor către public până se ajunge la compoziţia dorită, adăug 3-4 picături de esenţă de calm şi echilibru pentru relaxare şi amestec bine, cu încredere în sine cât cuprinde.

De unde iau ingredientele:

-       De la „PREGĂTELĂ” iau DISCURSUL, bine documentat, cu experienţa mea şi a altora, conform unor studii valide de specialitate.

-       „VASELINA” e creaţie proprie cu: zâmbet, căldură în privire, voce plăcută, atitudine prietenoasă. Ştiu eu ca auditoriul vrea să mă descurc, vrea să mă placă, pentru că în mod firesc, vrea să petreacă un timp de calitate cu mine.

-       De la „GOGĂL”, iau tehnici de relaxare pentru calm şi echilibru; le utilizez pe cele care funcţionează pentru mine, adică, după gust.

-       ÎNCREDEREA ÎN SINE am căutat-o mult şi am reuşit s-o procur cu ajutor din afară. Linguriţă cu linguriţă, am făcut un tratament lent, care a dat rezultate încet şi sigur!

Toate aceste ingrediente le-am pus într-un recipient numit: „De ce ţi-e frică oricum nu scapi!”, adică am vorbit în public de câte ori mi s-a oferit ocazia, chiar dacă îmi venea să inventez tot felul de scuze să n-o fac, asta în cel mai bun caz, sau s-o iau la fugă, în cel mai rău caz. N-am fugit, am facut-o, şi mi s-au întâmplat aproape toate de câte mi-era teamă. Poate vreţi să auziţi de la mine că mi-a fost mai uşor decât credeam. Eh... Însă cu timpul am început să mă simt din ce în ce mai bine... şi acum... când „Am ceva de spus, SPUN!!!” J

 Un articol de Anabela Hani

Lasati un raspuns



(Adresa de e-mail nu va fi facuta publica.)



Postat de:

Distribuie: